Împărăţie de preoţi !?

,,...şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru
Dumnezeu, Tatăl Său...” (Apocalipsa 1: 6)

Multe promisiuni speciale a făcut Domnul Dumnezeu poporului Său ales, iar israeliţii, neînţelegând condiţiile Legă- mântului s-au grăbit să răspundă: „Vom face tot ce a zis Domnul.” (Exod 19:8)! Chiar dacă urmaşii lui Avraam au greşit de multe ori, Domnul şi-a respectat Legământul pe care l-a făcut cu ei, pentru că El rămâne credincios chiar şi când omul falimentează, căci acest Legământ conţine o parte importantă a lucrării Sale de salvare a omenirii.

„Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt.” (Exod 19:6). Acesta era mesajul Cerului adresat unui popor abia ieşit dintr-o lungă robie, care avea cunoştinţe foarte puţine despre sfinţenie. Dumnezeu voia ca întreg poporul să fie în slujba Sa, căutând în primul rând să asculte de glasul Său, iar trăirea lor să fie reper pentru urmaşi. Dacă israeliţii şi-ar fi îndeplinit această responsabilitate, ar fi devenit fără îndoială un popor sfânt, lucru pe care Dumnezeu l-a intenţionat pentru ei.

Prin „sfinţenie” Domnul se referea în primul rând la separarea de obiceiurile rele ale celorlalte popoare. Evreii nu aveau voie să facă înţelegeri cu păgânii, iar zeii acestora trebuiau eliminaţi. Dacă ar fi urmat legile şi poruncile Sale, chiar şi în condiţii ostile, Domnul i-ar fi ajutat şi ar fi devenit un popor sfânt. Ascultarea de vocea Părintelui Ceresc i-ar fi dus la sfinţenie. (Deuteronom 28:9)

„Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine...” (Deuteronom 28:10). Cel ce urma să domnească peste acest popor era chiar Dumnezeu (YHWH), iar acest lucru avea drept consecinţă teama şi respectul popoarelor care îi înconjurau.

Dumnezeu însuşi dorea să fie Împăratul lor iar poporul ales, cu respect, dragoste şi teamă sfântă să umble pe căile Sale.

Domnul voia să-i conducă prin mijlocitori ca Moise, Iosua sau Samuel. Acest mod de guvernare ar fi însemnat o asumare a responsabilităţii din partea fiecărei persoane şi o încredere deplină în Divinul.

Din păcate, lucrurile nu au mers aşa. Pe vremea lui Samuel, poporul a dorit să aibă un împărat pentru ca să fie „ca toate neamurile”! (1Samuel 8:20). Căutând un împărat pământesc au ajuns să suporte consecinţele, adică dezbinarea împărăţiei şi ajungerea în robia asiriană şi babiloniană. Chiar dacă lucrurile au mers într-o direcţie greşită, Dumnezeu a arătat acestui popor multă bunăvoinţă. Planul Său de a zidi o împărăţie nu poate fi zădărnicit de neascultarea oamenilor.

În ciuda neascultării sale, Israelul rămâne în planul lui Dumnezeu de întemeiere a Împărăţiei Sale. Regele, Eliberatorul promis de Dumnezeu a venit, însă nu cum s-au aşteptat mulţi, ci smerit şi blând (Zaharia 9:9), căutând în primul rând să îi scape din robia păcatului. Înainte de începutul lucrării misionare a Mântuitorului, Ioan Botezătorul anunţa scopul principal pentru care vine Unsul: întemeierea Împărăţiei. ( Marcu 1:15)

Pentru ca această Împărăţie să poată fi întemeiată, trebuia să fie învins stăpânitorul lumii căzute. Unul singur putea să facă lucrul acesta: trimisul Tatălui. La Golgota, Isus Mesia a pus bazele Împărăţiei Sale veşnice în mijlocul poporului Său, când prin moartea Sa a zdrobit puterea satanei, ce o avea de la căderea omului în păcat. „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.” (Ioan 12:31)

Domnul Isus doreşte să facă schimbări radicale şi vrea să înceapă instaurarea Împărăţiei în inima şi mintea omului: „..Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”(Luca 17:21).

Salvatorul a venit ca să împlinească voia Tatălui, El ştiind că doar aceasta va duce la domnia Cerului pe pământ.

Pentru cei care sunt ascultători şi împlinitori ai Cuvântului, El este Sursa mântuirii veşnice: „El este Acela care în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice.” ( Evrei 5: 7-9)
 

Fără a respinge definitiv poporul Vechiului Legământ, Dumnezeu şi-a ales un popor prin Noul Legământ, ce cupinde credincioşii în Domnul Isus din toate naţiunile pământului:

„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce V-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” (1Petru 2:9)

Poporul Noului Legământ este poporul credinţei în Cuvântul lui Mesia şi în mântuirea adusă de El. (Ioan 1:12)

În limba ebraică, termenul „credinţă”(emuna) îşi are rădăcina în cuvântul „adevăr”(emet). Aşa vom înţelege mai bine legătura puternică ce există între aceste două concepte, fiindcă vrednic de credinţă este doar ceea ce este adevărat.

Credinţa în Biruitorul şi în Cuvântul Adevărului este adevărata cale a credinciosului spre Împărăţia lui Dumnezeu, iar autenticitatea credinţei se dovedeşte prin fapte. (Iacov 2:14)

Credinţa adevărată se dezvoltă şi implică convingerea în ceea ce priveşte veridicitatea unui lucru. „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!” (Evrei 11:6)

Desăvârşirea morală şi spirituală, creşterea în credinţă, duce la „sfinţire”. Suntem conştienţi că în timpul vieţii noastre pe pământ nu putem ajunge la desăvârşire prin eforturile noastre, dar aceasta nu ne scuteşte de datoria de a lupta cu toată puterea pentru a ne apropia de acest deziderat.

Cel ce are inima înnoită prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, poate să ducă o viaţă plăcută Lui. Credinciosul are o nouă identitate iar semnul distinctiv al apartenenţei la poporul Noului Legământ este împlinirea poruncilor Învăţătorului începând cu: „Să vă iubiţi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34,35).

Sintagma folosită prin multe cercuri religioase, că „tata este preotul familiei” poate fi adevărată, doar dacă acesta în cadrul familial contribuie la cunoaşterea învăţăturilor Scripturii. (Deuteronom 4:10 6:6,7)

Preotul are misiunea de a fi mijlocitor între Dumnezeu şi oameni şi are responsabilitatea de a transmite tuturor, faptele măreţe ale lui Dumnezeu şi poruncile Sale.

Preoţii Domnului, adică toţi aceia care „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos”(Apocalipsa 12:17), aşteaptă revenirea Domnului cu slavă şi mare putere pentru întemeierea Împărăţiei Sale de pace şi pe pământ.

Revenirea Sa va fi în acelaşi loc de unde S-a înălţat la cer, adică la Ierusalim. (Fapte 1:11,12 Zaharia 14:4)

El, Marele Preot, va veni împreună cu toţi „preoţii” care în ascultare şi pocăinţă au stat la dispoziţia Celui Preaînalt şi s-au rugat stăruitor: „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.” (Matei 6:10)

,,A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” (Apocalipsa 1:5,6)

ULTIMELE POSTĂRI DE PE BLOG

DRAGOSTE

NĂDEJDE

CREDINȚĂ

Adunarea Apostolică Sabateriană • Copyright 2023