Sunt convins că această postare va șoca pe mulți (pentru că în ea voi contrazice ceea ce am fost învățați de mici). Mă aștept însă ca cei care sunt sinceri în căutarea lor să nu "arunce cu pietre" înainte de a medita la ceea ce am scos în evidență în următoarele paragrafe (nu este vorba despre ideile sau părerile mele, ci despre ceea ce prezintă Biblia).

Un subiect important în teologia creștină este reprezentat de parcursul sufletul nostru după moarte. De-a lungul timpului, s-a dezvoltat o interpretare populară conform căreia, după moarte, sufletele credincioșilor merg direct în cer, în timp ce sufletele celor necredincioși merg direct în iad. Cu toate acestea, o analiză atentă a Scripturii, atât a Vechiul, cât și a Noul Testament, sugerează o altă perspectivă: cei ce mor, rămân într-o stare de așteptare inconștientă până la înviere, când fie vor împărăți alături de Isus pe pământ, fie vor fi pedepsiți pentru păcatele lor.

În mica mea incursiune voi explora această idee, împărțind discuția în trei părți (deci, trei postări diferite): texte din Vechiul Testament, texte din Noul Testament și texte care sunt folosite, în mod eronat, pentru a susține ideea că sufletele celor care mor ajung imediat în cer sau în iad.

Încep astăzi cu Vechiul Testament și mă duc la o carte de o importanță majoră: Iov. Aici găsim un tablou al experienței morții străin celor mai mulți creștini de azi.

- Iov 3:11-19
În acest pasaj ni se spune că moartea este o stare de repaus total. Iov, în suferința sa profundă, își dorește să fi murit la naștere, întrebându-se: „De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?” (Iov 3:11). El continuă descriind moartea ca pe un somn profund, în care atât cei buni, cât și cei răi se odihnesc, fără a fi conștienți de nimic: „Acolo, se odihnesc cei sleiți de puteri [...] cel mai mic și cel mare sunt tot una acolo, și robul scapă de stăpânul său.” (Iov 3:17-19).

- Iov 7:21
Aici, Iov subliniază că după moarte omul nu mai interacționează cu Dumnezeu: "Pentru ce nu-mi ierţi păcatul și pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărână și, când mă vei căuta, nu voi mai fi!" Acesta este un alt indicator clar că moartea este o stare de inconștiență, în care relația cu Dumnezeu este suspendată (până la înviere, după cum bom observa mai târziu).

- Iov 14:10-14
Iov descrie moartea ca pe o stare de „neființă”, unde omul nu mai există până va fi ridicat din morți: „Dar omul, când moare, rămâne întins. Omul, când își dă sufletul, unde mai este?” (Iov 14:10). El întreabă în acest pasaj dacă omul va trăi din nou, dar răspunsul lui este că omul trebuie să aștepte până la „schimbarea” sa, adică până la înviere.

- Iov 19:25-27
Aici, din nou, Iov mărturisește credința sa în înviere: "Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu." Iov nu vorbește despre a-L vedea pe Dumnezeu imediat după moarte, ci după ce va învia, când Răscumpărătorul său va fi pe pământ (Noul Testament ne oferă o imagine mai clară aici).

- Iov 21:23-26
Iov subliniază că moartea este aceeași pentru toți, indiferent de modul în care au trăit: "Unul moare în mijlocul propășirii, păcii și fericirii, cu coapsele încărcate de grăsime și măduva oaselor plină de suc. Altul moare cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire, și amândoi adorm în ţărână, amândoi sunt mâncaţi de viermi." Moartea este ca un somn profund. Toți merg, inițial, in aceeași "locuință a morților".

Ajungem însă și la psalmi. Aici avem aceeași teologie.

- Psalmul 6:5
"Căci cel ce moare nu-și mai aduce aminte de Tine și cine Te va lăuda în Locuinţa morţilor?" David ne spune că cei morți nu pot lăuda pe Dumnezeu, deci nu ar putea fi în cer, unde slăvirea Domnului ar trebui să existe negreșit.

- Psalmul 13:3
Psalmistul se roagă: "Privește, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morţii." Aici, moartea este descrisă, din nou, ca un somn, sugerând o stare de inconștiență.

- Psalmul 17:15
David spune: "Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău." Această referire la „trezire” indică învierea (dat fiind faptul că, în nenumărate rânduri, moartea este asemănată somnului) nu o întâlnire imediată cu Dumnezeu, în cer, după moarte.

- Psalmul 30:8-9
"Doamne, eu am strigat către Tine și m-am rugat Domnului zicând: 'Ce vei câștiga dacă-mi verși sângele și mă cobori în groapă? Poate să Te laude ţărâna? Poate ea să vestească credincioșia Ta?'" Rugăciunea lui David subliniază faptul că cei morți nu pot lăuda pe Dumnezeu, sugerând că nu sunt conștienți.

- Psalmul 88:1-12
Psalmistul descrie moartea ca un loc de întuneric și tăcere: "Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă, sunt ca un om care nu mai are putere. Stau întins printre cei morţi ca cei uciși și culcaţi în mormânt, de care nu-Ţi mai aduci aminte și care sunt despărţiţi de mâna Ta." (4-5) și "Oare pentru morţi faci Tu minuni? Sau se scoală morţii să Te laude? Se vorbește de bunătatea Ta în mormânt și de credincioșia Ta în adânc? Sunt cunoscute minunile Tale în întuneric și dreptatea Ta în ţara uitării?" (10-12)

Ni se spune că mortul nu mai are putere, că nu beneficiază de minuni, nu poate lăuda divinitatea și nu mai cunoaște nimic. Mortul, deci, nu poate interacționa cu Dumnezeu sau cu alții.

- Psalmul 115:17
Versetul afirmă: "Nu morţii laudă pe Domnul și nici vreunul din cei ce se coboară în locul tăcerii." Acest „loc al tăcerii” este sinonim cu moartea și indică faptul că morții nu sunt activi sau conștienți.

Apoi, la Daniel 12:2, 13 avem un pasaj care exprimă aceeași idee ca și toate textele de până acum: "Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veșnică și alţii pentru ocară și rușine veșnică." (Daniel 12:2).

Avem de-a face, din nou, cu acest "somn" în țărână care indică o stare de inconștiență până la înviere. În Daniel 12:13, profetului i se spune că după moarte se va „odihni” și se va „scula iarăși” la sfârșitul zilelor, ceea ce clarifică faptul că moartea este o perioadă de odihnă până la învierea finală. Unde este cerul în toată ecuația aceasta? Nu există. 

Este imposibil să dezbatem acest subiect fără să apelăm și la înțelepciunea lui Solomon. Biblia ne spune că ințelepciunea acestui om venea direct de la Dumnezeu (1 Împărați 4:29-30). Cu alte cuvinte, ceea ce are el de spus în legătură cu experiența morții este de o importanță majoră pentru noi.

În Eclesiastul 9:2-3, Solomon ne spune că toți oamenii, buni și răi, ajung în același loc după moarte: "Tuturor li se întâmplă toate deopotrivă: aceeași soartă are cel neprihănit și cel rău, cel bun și curat, ca și cel necurat, cel ce aduce jertfă, ca și cel ce n-aduce jertfă; cel bun ca și cel păcătos, cel ce jură ca și cel ce se teme să jure! Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare, anume că aceeași soartă au toţi [...] Se duc la cei morţi."

Puțin mai încolo, în Eclesiastul 9:5 și 9:10, Solomon afirmă următoarele: "Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri, dar cei morţi nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită [...] Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știinţă, nici înţelepciune!"

Vedem clar că morții, indiferent de credință, nu știu absolut nimic. Ei nu mai pot face nimic în locuința morților. Cel mort nu mai poate gândi, nu mai poate cugeta.

Trebuie să înțelegem că nu există nici măcar un singur verset în tot Vechiul Testament care să ne spună că oamenii merg în cer sau în iad după moarte. Textele anticipează însă o înviere a celor adormiți - o înviere spre rasplată sau pedeapsă.

Mesajul Bibliei este acesta: după moarte, ne întoarcem în țărână. A te întoarce înseamnă a deveni ce erai odată. Adam și Eva (primii oameni) nu erau conștienți înainte de a fi creați. Ei bine, vom reveni la acea condiție. "Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce", îi spunea Dumnezeu omului după căderea în păcat. Țărâna nu este conștientă, nu gândește, nu are năzuințe, frici sau bucurii.

Ideea că nu murim cu adevărat, ci continuăm să fim conștienți într-o lume a sufletelor, este una veche, dar eronată. Ea a început cu Șarpele, în Grădină: "Hotărât că nu veți muri." Ba vom muri, iar experiența morții este destul de limpede prezentată, cel puțin în Vechiul Testament.

Scris de Cosmin Frunză

ULTIMELE POSTĂRI DE PE BLOG

DRAGOSTE

NĂDEJDE

CREDINȚĂ

Adunarea Apostolică Sabateriană • Copyright 2023