Îţi mai aduci aminte?

„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca să o sfinţeşti...”
(Exod 20:8)

Când Dumnezeu ne îndeamnă să ne amintim ceva, sigur este vorba despre un lucru important. Una dintre cele zece porunci începe chiar aşa: „Adu-ţi aminte...” Nu poţi cere cuiva să-şi amintească un lucru, decât dacă l-a ştiut cândva.

Probabil că această poruncă a fost cea mai uitată şi nici nu ar fi avut cum s-o împlinească urmaşii lui Avraam în aspra robie egipteană. Dar, venise vremea eliberării şi Tatăl Ceresc voia să le ofere lumina pe care a dat-o omului încă din Eden.

Bunul Dumnezeu nu intenţiona să impună ceva, ci sfătuia pe oameni ca să aleagă calea cea bună, astfel explicându-le rânduiala zilei de odihnă, prin felul cum le oferea mana. În fiecare vineri (ziua a şasea), Domnul le dădea hrana suficientă şi pentru ziua următoare. (Exod 16:29). Aceasta era o excepţie pentru ca poporul să nu aibă „grija zilei de mâine”, să se odihnească şi să-L laude în pace pe Ziditorul, aşa cum au făcut toţi credincioşii, de la începutul istoriei omenirii. Omul a fost creat perfect, iar Creatorul nu l-a lăsat niciodată fără reguli clare de vieţuire.

„ Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.” (Genesa 1:31). În acest pasaj, Dumnezeu-ELOHIM (în ebraică) este la plural, aceasta însemnând că Tatăl era împreună cu „Cuvântul” (Ioan 1:1) şi Duhul Sfânt (Genesa 1:2). De aceea apare expresia „să facem om după chipul Nostru”. (Genesa 1:26)

Adam şi Eva îşi petreceau prima zi plină, după ce fuseseră creaţi şi priveau cu uimire la lucrurile minunate făcute special pentru ei. Era momentul când Atotputernicul, lăudat fie Numele Său, prezenta lucrările Sale îngerilor şi celor ce erau de faţă.

Tot ce realizase Cel Preaînalt prin „Înţelepciunea Sa...” (ISUS) (1Corinteni 1:30), în cele şase zile ale Creaţiei descrise în primul capitol din Genesa, era admirat de fiinţele cereşti.

Atunci „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o ...” (Genesa 2:3).

Când s-a pus „piatra din capul unghiului”, adică toată lucrarea a fost terminată... „stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie.” (Iov 38:7). În tot capitolul 38, Domnul îi vorbeşte lui Iov despre pământ, mare, fenomenele naturii şi legile ce le guvernează, adică despre cele create şi despre Autorul lor.

Când toţi au văzut ce lucruri bune a făcut Împăratul veşnic, au lăudat Numele Său în sărbătoare. Probabil că acesta a fost cel mai frumos Sabat prăznuit pe Pământ. Nu l-au uitat Adam şi o parte dintre urmaşii lui, cărora le-a povestit despre acest eveniment.

Generaţiile de oameni de la început au trăit foarte mult, aşa că Noe l-a cunoscut pe Metusala, iar Avraam „l-a prins” pe Noe!

Aşa vom înţelege cum Avraam „a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele” (Genesa 26:5) mult înaintea lui Moise, pentru că le-a primit de la înaintaşi prin viu grai.

Datoria oricărui om: „păzeşte poruncile”(Eclesiastul 12:13)

„Sabatul a fost făcut pentru om...” (Marcu 2:27), spunea mai târziu Domnul Isus, alăturându-se vocii profetului care rostea adevărul în numele Domnului: „...le-am făcut cunoscut poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele. Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei...”. (Ezechiel 20:11,12,20)

Pentru ce trebuie omul (nu doar evreul) să prăznuiască Sabatul? Pentru ca să-şi aducă aminte că „ Ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului... căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o”. ( Exod 20:8-11)

Domnul acestei zile este chiar Mesia şi prin El Îl onorăm pe Slăvitul Tată. (Matei 12:8)

„Frumos este să lăudăm pe Domnul ...” Aşa începe Psalmul 92 în traducerea românească, dar în originalul ebraic, acesta este versetul al doilea. Titlul acestui imn de laudă la adresa Creatorului nu este orientativ, el reprezentând chiar primul verset, care se cântă: „O cântare pentru ziua Sabatului”... Este adorarea Celui ce ne înveseleşte cu lucrările Sale. (vers.4)

Dumnezeu „s-a odihnit de toată lucrarea Lui” (Genesa 2:2), pentru a arăta omului ce are de făcut în această Zi sfântă. Toţi oamenii aleşi, proorocii şi apostolii au prăznuit această zi în cinstea Celui „ce ne-a dat mişcarea şi fiinţa”. Lucrul acesta este aşa de clar în toată Biblia şi totuşi greu de acceptat. Nicăieri nu găsim în Cartea sfântă vreun verset prin care să ni se spună că Domnul ar fi schimbat ziua de odihnă.

„...Scriptura nu poate fi desfiinţată!” (Ioan 10:35b)

Învăţătorul a spus acest lucru şi chiar aşa a făcut: „... după obiceiul Său în ziua Sabatului a intrat în Sinagogă...”(Luca 4:16) Obiceiul Lui era bun? Dacă da, atunci ar fi logic să facem şi noi ca El. Este abundenţă de exemple ale felului cum Domnul nostru s-a raportat la această zi. Nimeni, nici măcar adversarii Lui, nu au putut să spună că El ar fi neglijat vreuna dintre porunci.

„Sabatul a fost făcut pentru om şi nu omul pentru Sabat”. (Marcu 2:27). Acest verset nu desfiinţează ziua de închinare, ci stabileşte priorităţile. Sabatul este doar un privilegiu de care omul se poate folosi pentru a-L slăvi pe Regele Universului. Aşa îi învăţa Isus pe oameni că această zi nu este de ,,doliu” sau de trândăveală, ci ,, este îngăduit a face bine în ea”. (Matei 12:12) Din „binele” acesta nu trebuie să lipsească mulţumirea, adorarea şi setea de a învăţa de la modelul desăvârşit - Isus, în Comunitate.

Avertismentul Său este categoric: nimeni nu are voie să desfiinţeze „o iotă” din Cuvântul veşnic. (Matei 5:18)

Isus vindeca pe mulţi în fiecare zi şi nici Sâmbăta nu se oprea. Aceasta nu era călcare de poruncă, ci dezlegare. Fariseii făcuseră din ziua sfântă, una monotonă, plictisitoare, pentru că adăugaseră tot felul de oprelişti şi datini. Pe acestea voia Fiul să le înlăture pentru a fi o adevărată bucurie şi desfătare cu Domnul ca la început. Abia să aştepţi o astfel de ocazie! Dar de la „dezlegare” până la „anulare” este mare diferenţă.

Este greşit a spune despre Domnul Isus că a desfiinţat porunca Tatălui. Aşa ceva El nu a spus niciodată, în schimb a zis: „ Eu şi Tatăl, una suntem.” (Ioan10:30)

Cum ar fi putut Mesia să anuleze ce este „semn veşnic” în amintirea Creaţiei la care chiar El participase?

Mărturia apostolului neamurilor:

Pentru că Dumnezeu Şi-a pus sigiliul în porunca a patra, vrăjmaşul a încercat pe toate căile să o terfelească. S-a folosit de oameni influenţi, momindu-i cu funcţii şi avantaje materiale. În primele două secole din era actuală nu prea a reuşit. Învăţătura Mântuitorului era bine aşezată în inimile primilor credincioşi.

Apostolii şi ucenicii lor păstrau cu străşnicie adevărul primit, chiar dacă uneori o făceau cu mari sacrificii. O parte dintre creştini au început să ţină şi prima zi a săptămânii abia spre sfârşitul secolului al doilea, dar acesta a fost un compromis pentru a scăpa de persecuţii. Adepţii credinţei apostolilor au rămas tot mai puţini în toate veacurile până la noi, iar pe lângă evreii mesianici, cei mai cunoscuţi fiind valdenzii.

În vremea noastră, pentru a se susţine schimbarea, cel mai mult sunt folosite scrierile lui Pavel. El a fost trimis la păgâni pentru ca aceştia ,,să se întoarcă de la întuneric la lumină” (Fapte 26:18), vorbindu-le despre Mesia şi Mântuirea Sa. În nici un caz nu a avut menirea de a le spune că Legea Domnului nu mai este bună. A scoate din context cuvintele lui, înseamnă abateri de la Adevăr.

Chiar şi Petru atrage atenţia celor „neştiutori şi nestatornici” ca să nu răstălmăcească scrierile lui Pavel, că poate fi „spre pierzarea lor!” (2Petru 3:15,16)

Dacă vrem să-l urmăm pe Pavel, întrucât el a călcat pe urmele lui Hristos, atunci să-i urmărim trăirea: „Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu cum fac cei mai mulţi.”(2Corinteni 2:17). Cei mulţi la care se referă nu au fost ateii. Încă din vremea aceea erau impostori care adaptau Cuvântul la ideile şi interesele lor.

Apostolul se asemăna cu Învăţătorul lui: „Pavel, după obiceiul său a intrat în singogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi...” (Fapte 17:2). Era la locul de închinare Sâmbăta nu doar cu evreii, ci şi cu alţii. Chiar neevreii erau cu iniţiativa „ca şi în Sabatul viitor să le vorbească despre aceleaşi lucruri”. (Fapte 13:42). Pavel ţinea cont de această zi chiar în locuri unde nu erau condiţii prielnice: „În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos şi am vorbit femeilor...”. (Fapte 16:13) Aceasta se întâmpla după mulţi ani de la învierea Domnului!...

Orice informaţie trebuie cercetată cu atenţie. (Fapte 17:11). „ca să învăţaţi să nu treceţi peste ce este scris”. (1Corinteni 4:6). Acest „scris” era în „cărţile de piele” (2Timotei 4:13) adică Legea, Profeţii şi Psalmii. Abia mai târziu au fost scrise celelalte cărţi ale Noului Legământ sub influenţa Duhului Sfânt.

Toţi ucenicii învăţau pe neamuri ,,credinţa şi adevărul”. (1Timotei 2:7). Pentru orice schimbare ar fi intervenit, învăţatul şi bunul misionar – Pavel, ar fi adus negreşit lămuririle necesare!

Apostolul Neamurilor şi-a adus contribuţia sa, pentru ca neevreii să înţeleagă adevărul Scripturilor, scoţând în evidenţă un lucru greu de acceptat pentru mulţi creştini ai zilelor noastre: ,,...căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea!” (Romani 7:1)

Interpretări diferite:

Marea schismă dintre biserica răsăriteană şi cea apuseană, din anul 1054, a avut un precedent şi mai mare: cel din secolul al doilea, când ,,biserica” a hotărât să se îndepărteze de tot ce era ,,evreiesc”. Atribuind Sărbătorile Domnului acestui popor blamat, au găsit ,,argumentul” pentru a înfiinţa alte sărbători, iar unora, fiind prea cunoscute, li s-a schimbat data şi rânduiala apostolică. Cel ce a coagulat amalgamul de ,,credinţe” a fost un păgân ,,încreştinat”, chiar împăratul Imperiului roman, care avea putere de decizie în zona unde se răspândise creştinismul.

Împăratul Constantin a devenit „Pontifex maximus” peste clerul corupt şi astfel a apărut decretul când s-a instituit Ziua Soarelui (Dies Solis) ca „zi sfântă de sărbătoare” la 7 Martie 321. Această zi a fost sărbătorită şi până atunci de romani, însă acum devenea ,,oficială” şi pentru creştini. Compromisul avusese loc în urmă cu mai bine de o sută de ani, când sub motivul ,,evanghelizării păgânilor” se ţineau ambele zile de odihnă!

Denumirea de „Ziua Domnului”, pentru prima zi a săptămânii a apărut abia în anul 386 (Sinodul de la Aquilea). Vechea denumire mai este şi astăzi în limbile saxonice: Sunday, Sontag.

„Cornul cel mic” din Daniel 7:25 a crescut şi „S-a încumetat să schimbe vremea Sărbătorilor şi Legea.” (trad. ortodoxă). Acum vedem, după multe generaţii unde s-a ajuns. Cum să spui unui om că Sâmbăta este ziua de odihnă, când el ştie altceva din moşi-strămoşi? Când în biserica lui s-au făcut semne şi minuni, tu îi vorbeşti despre Sabat? Dar oare aceste stări vin pentru că se ţine o anumită zi sau mai degrabă pentru că bunătatea Domnului este mare faţă de toţi? Nu doar bucuriile amintite sunt criteriu de păstrare a mântuirii, ci a sta în voia Tatălui! (Matei 7:21-23)

Şi eu am trăit momente când vedeam la Adunare pe cei ce cântau cu lacrimi de bucurie, unii bolnavi căpătau vindecare, iar sufletul amărât primea înviorare. „Aleluia” şi „Slăvit să fie Domnul” nu erau rarităţi. Oamenii aceia erau adunaţi Sâmbăta.

O parte dintre ei, plini de Duhul Sfânt, au avut şi mai au descoperiri dumnezeieşti cu privire la Ziua Domnului (câteva le voi arăta în capitolul următor).

Apostolii nu erau „căzuţi din har” când ţineau acestă zi, mult timp după înălţarea Domnului la cer! Probabil că primul misionar creştin de pe teritoriul României a fost apostolul Andrei, care a ţinut această zi împreună cu ceilalţi apostoli şi Învăţătorul lor.

Se afirmă că Sabatul a fost dat pentru evrei, dar Adam nu a fost evreu. Primul evreu menţionat în Biblie mult mai târziu, a fost Avraam! (Genesa 14:13)

Există oare un Dumnezeu pentru evrei şi altul pentru noi? Isus a dărâmat zidul ca să facă din „cei doi” una, iar noi îl rezidim? (Efeseni 2:14). El a dat la o parte poruncile de interdicţie ce făceau pe celelalte naţiuni să stea deoparte de poporul ales, ca să putem avea şi noi acelaşi statut ca şi ei! (Fapte 10:28)

Despre Locaşul de închinare din Noul Ierusalim ni se spune: „poarta...se va deschide în ziua Sabatului....”. (Ezechiel 46:1)

„În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul”. (Isaia 66:23) Acest lucru este valabil pentru cei ce se regăsesc în pasajul următor: „Şi pe străinii care se vor alipi de Domnul ca să-i slujească, şi să iubescă Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în Legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune...”. (Isaia 56:6,7)

Dacă poruncile drepte şi veşnice din trecut, făceau viu pe cel ce le împlineşte (Deuteronom 4:1, Neemia 9:29) acum, aceleaşi porunci ar putea avea efect inversat? Aceste porunci care altădată făceau bine, dar care călcate aduceau moartea ( şi pentru această vină a noastră a trebuit să moară Mesia) acum, după ce El a plătit marele preţ prin Sfântă Jertfa Sa, avem oare libertatea de a le călca pentru „ca să se înmulţească harul”? (Romani 6:1)

De fapt aceasta este tactica lui Lucifer, care se foloseşte de unele versete, răstălmăcindu-le. Dacă nu este bună porunca a patra, atunci de ce ar fi bună a treia? Şi astfel „credincioşii” folosesc Numele Celui Sfânt în glume şi discuţii inutile... Făcându-se confuzie între legea vremelnică şi cea veşnică, se ajunge la haos. Atenţie, unde nu este Lege, este fărădelege care ne scoate afară din Împărăţie! (Matei 7:22,23)

Nu mă deranjează că unii merg într-o altă zi la rugăciune, căci în fiecare zi ar trebui să ne rugăm mai mult (Fapte 2:46).

Însă... pentru a merge în acea zi la biserică, se fac toate treburile înainte cu o zi, adică Sâmbăta. Sabatul nu este o zi oarecare, Domnul acestei sărbători este chiar Isus. Pavel a călcat pe urmele Lui (Fapte 17:2). Noi pe urmele cui călcăm? Avem o mare răspundere chiar şi pentru copiii noştri!

În credinţă nu se glumeşte

Oamenii serioşi nu glumesc cu expresii de felul: „mai ştiu eu care-i ziua a şaptea?”. Dacă n-o acceptăm pe cea deja arătată, să numărăm băbeşte. Ziua întâi este duminica, atunci când a înviat Isus Hristos (Marcu 16:9), dar care nu este menţionată nicăieri ca zi de odihnă (învierea o prăznuim la Paşte). Care este deci ziua a şaptea? Sâmbăta este sfinţită şi binecuvântată de Creatorul (Genesa 2:3) şi ce binecuvintează El rămâne binecuvântat în veci! (1Cronici 17:27). Este straniu că majoritatea românilor ştiu că duminica este ziua a şaptea şi nu acceptă ceva „necunoscut”.

Ne temem că ne vor părăsi prietenii şi rudele sau părinţii ne vor spune că îi facem de ruşine? (Matei 10:37). Asumarea adevărului implică şi sacrificii! (Fapte 14:22).

Altă sperietoare sună aşa: „ Oare să mă alipesc de nişte oameni care nu merg în rând cu lumea?” M-aş bucura ca respectul pentru acest adevăr să fie chiar în biserica pe care o frecventează fiecare. Nu ne împiedică nimeni să cercetăm cu atenţie Scripturile, căutând calea cea bună. (Isaia 2:2,3)

Lipsa timpului, este un alt motiv des pomenit pentru nerespectarea Sabatului, dar găsim timp suficient pentru tot felul de lucruri fără importanţă!

Auzim ades spunându-se: „Sabatul este un lucru greu, pe care nu l-au putut ţine nici cei din vechime”! Oare ar cere Tatăl, copiilor Săi un lucru peste puterile lor?

„O povară!” aşa mi-a spus odată un bătrân slujitor de altă confesiune. Într-un Sabat, când mergeam cu familia spre Casa de rugăciune, l-am văzut trăgând din greu de un căruţ plin cu cărămizi. M-am întrebat: „pentru cine era povară... pentru noi, care mergeam bucuroşi să-L lăudăm pe Salvatorul - Cel ce ne-a oferit mântuirea în dar, sau pentru el?” Pentru că era prea greu de ţinut această zi i-a pedepsit Stăpânul pe israeliţi şi chiar a îngăduit să fie duşi în robie pentru ,, ca ţara să-şi ţină Sabatele ei...” (2Cronici 36:21), sau pentru că era o oportunitate dăruită lor, însă din nepăsare au neglijat-o?

Părinţii noştri au fost persecutaţi, unii fiind aruncaţi la închisoare pentru credinţa lor, iar eu în libertatea aceasta să spun că e greu? Să doresc cu adevărat să împlinesc porunca Sa şi El să nu mă ajute?

În urmă cu peste treizeci de ani, lucram la Tipografia din Deva. Îmi doream să plec de acolo pentru că nu aveam liber la Sărbătorile Domnului. Într-o zi am mers la unchiul meu la serviciu şi când am văzut ce condiţii bune erau acolo, el având liber când voia, l-am întrebat dacă nu aş putea să am şi eu un serviciu ca acesta. Mi-a recomandat să merg la director, iar acesta mi-a spus: „Am tot respectul pentru unchiul tău, dar un astfel de loc de muncă nu se eliberează în grabă şi chiar dacă ar fi, altcineva are cererea făcută de doi ani!” Am plecat trist, dar când uşa în urma mea era aproape închisă, şeful a strigat: „Auzi băiete, fă o cerere, că poate se întâmplă o minune!” Dumnezeu a vorbit prin gura lui: după două săptămâni, eram la noul loc de muncă!

Libertatea de a decide

Pe vremea apostolilor, credincioşii evrei şi neamurile erau împreună, iar duhovniceşte stăteau bine. Se întâlneau săptămânal Sâmbăta la Casa de rugăciune şi ocazional în alte zile. Apostolii şi alţi ucenici consacraţi posteau şi se rugau zilnic pentru că aveau un singur scop: propovăduirea Evangheliei.

Rezultatul s-a văzut: au cucerit lumea întreagă cu mesajul lor despre Împărăţia cerurilor. Majoritatea evreilor mesianici de atunci şi de acum şi puţini dintre creştini au ca zi de sărbătoare Sâmbăta, iar celelalte confesiuni, o altă zi. Vă mărturisesc că nu sunt un duşman al celor ce fac lucrul acesta. Mulţi îl fac cu sinceritate şi curăţie de inimă. Iată ce mi-a spus un om cu multă experienţă duhovnicească: „Dacă tot mergi la Casa de rugăciune, mergi după Cuvânt ca să ai o deplină răsplată!” Dumnezeu este mărinimos, răsplăteşte chiar şi modestul pahar cu apă, dar are o pretenţie: „Fiule dă-mi inima ta...” (Proverbe 23:26).

Legea lui Dumnezeu este în inima Domnului Isus, iar inima noastră ar trebui să fie ca a Lui! (Psalm 40:8)

Apostolul Iuda a simţit că lucrurile începeau să aibă derapaje şi s-a văzut nevoit (era o problemă urgentă) să scrie „ ... vă îndemn să vă luptaţi pentru credinţa sfinţilor care a fost dată odată pentru totdeauna.” (Iuda 3). Calea credinţei a rămas neschimbată de la început şi va rămâne aşa până în veşnicie.

Mulţi din slujitorii de la altare ştiu aceste lucruri, dar se tem să le spună ca să nu bulverseze poporul. Dar oare tăcând facem noi dreptate? (Psalm 58:1). Adevărul este aşa de clar iar noi ne hrănim cu „deduceri”? Vrem să facem pe oameni „fericiţi” dar la urmă pot avea soarta fecioarelor neînţelepte. Sabatul este atât de important încât Dumnezeu a ţinut să-l scrie cu „degetul Său”, în cadrul celor zece porunci. Adevărul ne face liberi.(Ioan 8:32)

Câteva versete folosite abuziv împotriva Sabatului:

1) „Unul socoteşte o zi mai presus decât alta...”
(Romani 14:5,6). Contextul acesta nu are nicio legătură cu ziua de odihnă, ci se referă la obiceiul unora care considerau că postul nu putea fi ţinut decât în anumite zile ale săptămânii.

2) ,,Nimeni dar să nu vă judece cu privire la... o zi de Sabat” (Coloseni 2:16). Să calc Sabatul pentru ca să nu mă judece cei ce nu-l ţin? Atunci Pavel de ce l-a ţinut? (Fapte 16:13). Mai degrabă răspunsul este: Trăieşte-ţi viaţa în sfinţenie, pentru ca nu cumva să spună cineva că tu ţii degeaba această zi!

3) ,,În ziua dintâi a săptămânii eram adunaţi...” (Fapte 20:7). Erau adunaţi acolo din timpul Sabatului, dar şederea lor s-a prelungit, iar după apusul soarelui era deja ziua întâi a săptămânii. De citit Biblia Bucureşti 1688, de Şerban Cantacuzino, Biblia de la Blaj 1795 sau Biblia Ortodoxă din 1914, unde scrie: ,,într-una din sâmbete ne-am adunat...” !!

4) „În ziua Domnului eram în Duhul”(Apocalipsa 1:10). Ziua Domnului este aceea pe care a sfinţit-o El.: „Să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă... Sabatul.” (Isaia 58:13)

5) „Rămâne o odihnă ca cea de Sabat...” (Evrei 4:9). Odihna despre care se vorbeşte în acest capitol începe cu ziua când ne întoarcem la Domnul şi este asemănată cu ,,odihna” în care trebuia Iosua (nu Moise) să ducă poporul ales în Ţara promisă. (Iosua 1:15, Deuteronom 12:10). Termenul de comparaţie cel mai potrivit pentru această „odihnă” este chiar Sabatul care nu este desfiinţat aici, ci i se arată importanţa. „ Deci dar rămâne încă repaus de Sâmbătă pentru poporul lui Dumnezeu.” (Trad. Niţulescu 1911)

Mai sunt alte versete folosite ca „ argumente” pentru a pune în umbră porunca a patra. Scopul meu nu este de a le demonta pe toate acestea, ci mi-aş dori ca în fiecare dintre noi, Duhul lui Dumnezeu să lucreze după sfântă voia Sa. Să nu sortăm poruncile Domnului după părerile noastre şi să nu fim printre acei care... „şi-au pus semnele lor, drept semne”! (Psalm 74:4)

Înlăturarea zilei a şaptea ca zi de odihnă poate avea drept rezultat îndepărtarea de Creator. Pe fondul acesta şi-a adus ,,contribuţia” şi Darwin cu teoria lui ...evoluţionistă!!

Dacă respectăm şi porunca a patra, aflăm una dintre cheile spre multele binecuvântări pregătite pentru noi. (citiţi, vă rog Levetic 26:2-13). Nimeni nu poate să ne oprească în a le obţine, decât o inimă împărţită.

„Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna sau într-o zi de Sabat.” (Matei 24:20). Aici, Domnul Isus le vorbea ucenicilor despre prigoana ce urma să vină după plecarea Sa. El nu voia să fie evitată încercarea credinţei lor, ci ei să nu fie cu bagajele în spate chiar în ziua când trebuia slăvit Tatăl în Locaşul de închinare. Acest verset este o dovadă clară a continuităţii zilei de odihnă după Înălţarea Sa.

Porunca a patra din Decalog este oare mai importantă decât celelalte? Toate poruncile sunt la fel de importante. Domnul Isus le-a rezumat la două (iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni), dar cele zece există intacte în interiorul lor.

,,...ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui...? Este întrebarea la care Biblia dă un simplu, dar elocvent răspuns:

,,Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei...” (Maleahi 3: 14-18)

Concluzie

În afară de porunca a doua, care are şi ea interpretări diferite în cercurile creştine, a mai rămas doar porunca a patra, care uneori este văzută contradictoriu. Celelalte opt, sunt agreate în toate comunităţile, fiind mulţi credincioşi sinceri, care pun mare accent pe respectarea lor din iubire faţă de Cel ce le-a dat.

Câteodată, apare însă un lucru ciudat: unele persoane care se raportează corect la poruncile Domnului, spunând că iubesc Legea Sa, când vine vorba despre porunca a patra, dintr-o dată... „legea nu mai este bună”! În Noul Legământ ni se spune:
,,...cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacov 2:10)

Isaia, „evanghelistul” cel mai proeminent al Vechiului Legământ, în capitolul 53, descrie cu mare acurateţe şi sensibilitate duhovnicească, suferinţele Domnului Isus, prin care El, cu o iubire de nedescris, ne-a dăruit mântuirea. Dar cartea nu se termină aici, urmând alte fragmente cu legătură între ele. Capitolul 54 vorbeşte despre „fericirea care aşteaptă pe Israel”, apogeul fiind atins când ei îl vor primi pe adevăratul Mesia. Capitolul 55: „toate popoarele chemate”. Aici ne regăsim şi noi şi suntem sfătuiţi: „căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi...”.

În acest context, vă rog citiţi cu mare atenţie şi capitolul 56, cu recomandările Domnului pentru „orice om” şi pentru „străini” (Efeseni 2:19,20). Aceştia, adică noi, suntem chemaţi să ne alăturăm poporului Său, iar strângerea o va face chiar El. În acest capitol veţi întâlni de trei ori expresia „...aşa vorbeşte Domnul” , deci este foarte important!

,,Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău...” (Eclesiastul 12:1)

,,Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28)

Pe lângă lucrurile pe care le-am amintit până acum, doar câteva mai spun în concluzie, cu privire la ziua de odihnă biblică:

1. Cel ce a fost cu adevărat eliberat din robia păcatului, va respecta Sabatul cu bucurie şi iubire aparte faţă de Creatorul şi Răscumpărătorul lui, datorită îndreptăţirii primită prin credinţa în Domnul Isus. (Romani 2:13)

2. Cei sfinţiţi prin sângele lui Mesia (Evrei 13:12) şi prin Duhul Sfânt (1Tesaloniceni 5:23), vor putea sfinţi această zi, ca popor al Său. Cei ce sunt călăuziţi de Mângâietorul, sunt călăuziţi în tot adevărul. (Ioan 16:13). Răscumpăraţii nu doar încetează munca fizică în această zi, ci au parte de odihnă spirituală prin iubire, bucurie, pace, iertare, comuniune sfântă cu Mântuitorul.

3. Sabatul (ziua a şaptea) este un memorial veşnic al Creaţiunii. (Exod 20:11,12; 31:17)

4. Răspuns al iubirii noastre faţă de Salvatorul. Acela care Îl iubeşte cu adevărat, va respecta şi ziua Sa, deoarece „iubirea este împlinirea Legii.” (Matei 22:36,37; Ioan 14:15)

5. Ziua celei mai plăcute comuniuni cu Prinţul păcii. Ziua cercetării atente în lumina Cuvântului Său, constatarea dacă creştem în cele spirituale. Fără Hristos, această zi este apăsătoare, dar prin El, va fi o zi de scumpă şi binecuvântată odihnă.

6. Semn al loialităţii noastre faţă de Preaînaltul. Ştim şi credem că mântuirea este darul lui Dumnezeu prin credinţa în Domnul Isus, însă acceptarea acestui minunat cadou se dovedeşte în mod practic prin ascultare de toate poruncile divine.
(Romani 3:31; 8:4; Apocalipsa 14:12)

7. Prin credinţă, luăm contact cu fericirea veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. (Isaia 66:22,23). Pe Noul Pământ, împreună cu cei mântuiţi, vor fi aceia care astăzi împlinesc voia Domnului. Aşteptând cu dor să revină Domnul Isus în toată slava Sa, pentru a fi în veşnicie cu El, iubirea noastră va creşte mereu!

ULTIMELE POSTĂRI DE PE BLOG

DRAGOSTE

NĂDEJDE

CREDINȚĂ

Adunarea Apostolică Sabateriană • Copyright 2023