Cei ce ,, au înfierea...”

,,Dar Dumnezeu... i-a zis: ,,Fereşte-te să
spui o vorbă rea lui Iacov.” (Genesa 31:24)

Lucruri care pe noi ne frământă, ne dezbină şi ne distanţează uneori, nu existau şi n-ar fi bănuit cineva că ar putea să apară pe vremea apostolilor. Puţini au fost cei care înştiinţaţi de Duhul Sfânt, au spus-o: „Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;...care vor învăţa lucruri stricăcioase...” (Fapte 20:29,30).

„Creştinismul” zilelor noastre este rezultatul evoluţiei (sau involuţiei) din ultimii aproximativ o mie opt sute de ani. În acest timp au dispărut imperii, au apărut ţări noi, au fost războaie devastatoare cu pierderi imense de vieţi omeneşti şi bunuri. Unele popoare au fost subjugate şi aduse la „sapă de lemn”. Au existat sclavi şi nu puţini, până în urmă cu vreun secol. (Cel care a desfiinţat sclavia în S.U.A. a fost preşedintele de atunci, evreul Abraham Lincoln!)

Ierusalimul, capitala evreilor, locul de întâlnire al reprezentanţilor acestei naţiuni, în special cu ocazia Sărbătorilor, a fost râvnit, atacat, cucerit, dărâmat, reconstruit de mai multe ori. La 9 Av, ziua cea mai neagră din calendarul ebraic, au fost mari nenorociri de-a lungul existenţei lor, cele mai cunoscute fiind distrugerea primului şi celui de-al doilea Templu. Cei care au scăpat de la acest măcel, au fost împrăştiaţi printre naţiuni.

Au încercat să supravieţuiască în condiţii de adversitate şi rareori au fost preţuiţi pentru valoarea lor. Dacă în ţara în care se aşezau vremelnic, bântuia ciuma sau era vreo catastrofă naturală, evreii erau...„vinovaţii”! Dacă economia era în declin, tot ei erau pedepsiţi.

Nu-mi ies din minte imaginile pe care le-am văzut la Muzeul Holocaustului din Ierusalim. Una dintre ele, îl arăta pe un bătrân slab, cu o traistă în mână, iar sub braţul celălalt avea... Cartea! Era târât spre Auschwitz... Sau tatăl împuşcat pentru că s-a aşezat în faţa criminalului care şi-ar fi descărcat arma într-un copil...

Ori, o mamă fugind desculţă prin zăpadă cu un copilaş în braţe şi cu altul pe care îl ţinea de mână... Amintiri cutremurătoare!

Şi toate acestea, după Inchiziţie şi alte episoade crunte prin care a trecut acest popor. Chiar şi în ţara noastră, au fost câteva pogromuri (Iaşi, Bucureşti).

Aţi putea zice: „şi-au făcut-o cu mâna lor, l-au omorât pe Hristos!” Acest lucru îl spun doar cei ce nu cunosc Biblia.

Iată ce mărturiseşte apostolul neamurilor despre acest popor, atât de mult blamat şi în zilele noastre: „...ei au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii şi din ei a ieşit, după trup Hristosul.” (Romani 9:4,5). Cele descrise mai sus le-au avut şi le mai au, pentru că Dumnezeu nu i-a lepădat (Romani 11:1). „Lepădarea” lor din Romani 11:15 se referă la faptul că o parte din evrei nu au crezut în Domnul Isus ca Fiul lui Dumnezeu, adică s-au „lepădat” de El (Fapte 3:14).

,,Alunecarea lor” pentru un timp, este o mare „bogăţie pentru neamuri”, iar „întoarcerea lor” se petrece sub ochii noştri. (Romani 11: 11,12). Cuvântul Vieţii ne arată că noi, cu păcatele noastre, suntem cei ce L-au condamnat pe Domnul Isus să moară la Golgota! (Isaia 53: 5,6; 1Corinteni 15:3).

Evreii care nu l-au ascultat suficient pe Dumnezeu, au fost pedepsiţi pentru aceasta. Câteodată mai mult decât meritau... „Vorbiţi bine Ierusalimului,... căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui”! (Isaia 40:2). În cel de-al doilea război mondial, printre cele şaizeci de milioane de victime, au fost şi şase milioane de evrei nevinovaţi, un milion şi jumătate dintre aceştia, fiind copii. Mergeţi la Yad Vashem, intraţi în Galeria copiilor (Uziel) şi veţi afla prin ce tragedii a trecut acest popor. De acolo şi tiranul iese plângând!

Pe unde au ajuns, evreii au stârnit invidia multora pentru că au fost inventivi şi ura altora pentru că nu au acceptat să moară la comandă. Oamenii aceştia, cu toate că au trăit o tragedie când au fost alungaţi din ţara lor (după ce li s-a luat tot !), risipiţi printre naţiuni, au încercat să se adapteze noilor realităţi şi prin înţelepciunea lor au contribuit la progresul multor popoare (aproximativ o cincime din premiile Nobel le-au luat ei!).

Pretutindeni pe unde au poposit, nu au uitat un lucru: Locaşul de închinare - Sinagoga, locul unde ei şi copiii lor erau împreună la Sărbători. Nesocotiseră în trecut aceste zile speciale, iar acum nu mai voiau să repete greşeala, chiar dacă se adunau în condiţii mult mai grele.

Întotdeauna, au avut expresia aspiraţiei spre izbăvirea mesianică şi cel puţin de două ori pe an, se salutau astfel: „La anul, la Ierusalim!”. Visau la Ierusalimul rezidit şi chiar dacă au trecut multe generaţii, nu şi-au pierdut nădejdea. Imnul lor ,,HaTikva - Speranţa” le-a fost crez, iar minunea s-a petrecut sub ochii noştri. Profeţia din Ezechiel 37 este în derulare.

Întoarcerea evreilor în patria lor, este în trei faze:

1. ,,Un vuiet, o mişcare şi oasele s-au apropiat unele de altele”. (Ezechiel 37:7). Aceasta simbolizează apariţia sionismului, prin anul 1870. Apoi, după primul război mondial, mulţi evrei s-au întors în Ţara strămoşilor lor.

2. „ oasele adunate, primesc nervi, carne şi piele”. (vers.8)
Aceasta simbolizează întemeierea (renaşterea) statului Israel în anul 1948 de la adevăratul „Adam”- Isus Hristos, ca o minune despre care au aflat istoricii calculând data naşterii lui Avraam, primul evreu, aproximativ în aceeaşi perioadă de la primul Adam!
În anul 1967, Ierusalimul de est a fost recucerit, iar în 1982, Oraşul reîntregit a fost declarat ,,Capitala veşnică” a Israelului!

3. ,, ...a intrat duhul în ei şi au înviat...” (vers.10). Suntem aproape de împlinirea acestei faze. Tot mai mulţi evrei se întorc la credinţa stăbunilor. Israelul va primi „duh” atunci când îl vor recunoaşte pe Mesia. (Romani 11:15). Scriptura aminteşte despre „plinătatea întoarcerii lor” (Romani 11:12). Dacă în urmă cu cincizeci de ani erau în Israel mai puţin de cinci sute de evrei declaraţi credincioşi în Isus, acum sunt peste o sută de mii, iar la nivel mondial, jumătate de milion. Nu există oraş important în Israel, unde să nu fie măcar o Sinagogă mesianică! Cei 144000 din Apocalipsa cap.7 vor fi din cele 12 seminţii ale lui Israel!

„...şi nu le voi mai ascunde Faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu peste casa lui Israel...” (Ezechiel 39:29).

Este sugestiv ce scrie pe marea Menoră (sfeşnicul cu şapte braţe) aflată chiar în faţa Parlamentului israelian: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu - zice Domnul Oştirilor!” (Zaharia 4:6).

Cum s-a ajuns la situaţia în care creştinii şi evreii sunt în tabere diferite? La început, cei care aderaseră la mişcarea iudeo-creştină, erau în majoritate evrei. Ei aveau o oarecare reticenţă faţă de străini. Dar, cu timpul, proporţia s-a schimbat în favoarea neamurilor, care au început să se fălească faţă de măslinul în care fuseseră altoiţi (Romani 11:18) şi aveau rezerve faţă de rolul Israelului, în istoria mântuirii. A rămas însă o dilemă: ce se întâmplă cu promisiunile făcute de Adonai acestui popor? Nouă ne este mai uşor să înţelegem, pentru că multe s-au împlinit, dar cei din primele secole, au inventat o teorie conform căreia toate binecuvântările şi promisiunile făcute în vechime poporului Israel, sunt transferate „noului Israel – Biserica”!?

Oare să fim invidioşi pe Israel şi să ne temem că Hristos şi ucenicii Săi şi-ar pierde ceva din gloria veşnică dacă am recunoaşte promisiunile viitoare ale lui Israel? Când recunoaştem poziţia poporului ales, adevărata măreţie a trupului lui Hristos, se dezvăluie în frumuseţea ei, prin unicitate.

Dacă zidul dintre „cei doi” a fost dărâmat (dat laoparte), este opera măreaţă a bunului Dumnezeu. Capul tuturor credincioşilor este evreul Isus (Yeshua = Dumnezeu mântuieşte)!

Ne bucurăm când vedem cum Domnul lucrează cu Israelul, pentru că vedem cum se apropie propria noastră izbăvire. „În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor”. (Romani 11:28)

Toate promisiunile Celui Sfânt, lăudat fie Numele Său, se vor duce la îndeplinire cu exactitate. „... va veni un Răscumpărător pentru Sion” (Isaia 59:20), „şi atunci tot Israelul va fi mântuit”. (Romani 11:26)

De dragul Celui care a venit printre evrei şi ne-a oferit şi nouă salvarea, trebuie să iubim poporul evreu, rugându-ne şi pentru ei.

Dacă ne lăsăm otrăviţi de ziare, care aruncă noroi spre acest popor, ne vom pierde binecuvântarea: „Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta...” (Genesa 12:3).
Chiar dacă este un popor cu multe greşeli, Cel Preaînalt nu anulează chemarea şi alegerea Israelului:

„Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul Tău; Domnul Dumnezeul Tău te-a ales...” (Deuteronom 7:6).

El a făcut cu acest popor un Legământ veşnic! (Isaia 61:8)

Pavel spune că se află în lanţuri din cauza „nădejdii lui Israel”, făcând referire la nădejdea lor mesianică. (Fapte 28:20). Când îi susţinem pe ei, respectăm dorinţa lui Isus. (Matei 25:40). Să nu uităm că noi, împreună cu ei formăm poporul Său!

Nu ştirile, ci Biblia trebuie să ne influenţeze atitudinea faţă de poporul ales. Dacă Dumnezeu i-a promis ceva (Ezechiel 36:15), atunci noi ne rugăm ca să se împlinească această făgăduinţă, pentru a avea şi noi parte de ea.

Domnul să stea alături şi de evreii care cred în Isus, ca să le dea curaj, putere deplină şi siguranţă în credinţă pentru a depune mărturie şi mulţi din compatrioţii lor să-L recunoască pe Mesia.

Evreii din Israel şi din diaspora, încep să înţeleagă că nu trebuie să se întoarcă doar în Sion, ci şi la Dumnezeu, aşteptând pe Domnul şi instaurarea Împărăţiei.

De ce atâta ură şi îndârjire împotriva Ierusalimului?

Se apropie sfârşitul şi toate profeţiile se vor împlini, cu toată împotrivirea celui rău. Iată câteva: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Matei 23:39). Aceasta este una dintre cele mai cântate melodii în Israel! Tronul slavei lui Mesia, se va afla la Ierusalim, cetatea Marelui Împărat (Matei 25:31). Mesia va reveni pe Muntele Măslinilor (Zaharia 14:4,5) şi va sta pe Muntele Sionului. (Apocalipsa 14:1)

Astăzi, naţiunile pierd orice obiectivitate faţă de Ierusalim. Se apropie bătălia finală pentru acest oraş, când chiar Dumnezeu va interveni. (Ioel 3:1-4). Dar până atunci, noi trebuie să ne amintim că Dumnezeu a dat o singură credinţă adevărată! (Efeseni 4:5).

Când nu eram întorşi la Domnul, eram „fără drept de cetăţenie în Israel” (Efeseni 2:12), dar acum „nu mai suntem nici străini, nici oaspeţi” (Efeseni 2:19,20).

Atunci când ne rugăm şi pentru Israel, nu vom greşi spunând ,,poporul nostru”. Prin aceasta se cunoaşte că avem credinţa autentică, dacă se aseamănă cu a apostolilor, proorocilor şi a lui Mesia. Salvarea omenirii, este prin Isus şi prin El ,,...mântuirea vine de la iudei.” (Ioan 4:22b)

Astăzi, ţara Israel, aşa ciuntită cum este, se dezvoltă şi pustia înfloreşte, cu toate că este înconjurată de duşmani. Chiar dacă se întâmplă ca pe vremea lui Neemia, când „cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma” (Neemia 4:17), se vede cum Dumnezeu îi binecuvintează. Sunt şi astăzi milioane de „sambalaţi”, dar Cel Atotputernic a pus o strajă zi şi noapte ca să-i apere, iar la Zidul plângerii, credincioşii se roagă permanent să vină Mesia!

Să ne ferim de antisemitism, chiar dacă vom suferi pentru aceasta. Aici au căzut oameni importanţi, printre care şi Martin Luther, ale cărui scrieri le-a folosit Hitler împotriva evreilor!

În Roma antică, era un dicton: „calomniază în mod inteligent, până la urmă ceva se va prinde!” Calomnia prin repetare, lasă urme adânci şi intră în mintea multora ca... „adevăr”.

Într-o seară călătoream cu trenul spre casă. Navetişti mulţi şi gălăgioşi. Era campanie electorală. Când vine vorba despre politicieni, este ca la piaţă. Mulţi au ajuns totuşi la un consens: „toţi politicienii răi, sunt... evrei!” Un călător beat, a spus: „Dacă ar mai fi trăit Hitler măcar trei luni, am fi scăpat de lichele...”

Informaţiile de mai sus, le luaseră din ziarele de scandal, iar când le-am zis că apostolii şi Isus au fost evrei, a ieşit zarvă mare. Vreo doi au spus că Isus a fost grec, unul bănuia că a fost palestinian... Pe ceilalţi nici nu i-a interesat!

Iată strigătul justificat al Israelului către Domnul: ,,...adu-ţi aminte că port în sân ocara multor popoare...” (Psalm 89:50)

Ţara noastră, are şi multe lucruri care ne fac să stăm cu fruntea sus. Oameni devotaţi, inteligenţi, fac să se vorbească despre România cu stimă, pretutindeni. Alţii, au luptat pentru binele neamului şi au rămas printre eroii ce nu se uită.

Unul dintre locurile unde am fost mândru că sunt român a fost la Muzeul Holocaustului din Ierusalim, pe „aleea celor drepţi”. Pe plăci mari din marmură, sunt gravate numele unor oameni cu suflet nobil, care au salvat evrei în timpul ameninţării naziste. Erau câteva nume şi din România şi sunt convins că ar fi mai multe. Oameni cu inimă bună, şi-au riscat viaţa salvând năpăstuiţii care aveau „vina” de a fi evrei. Au rămas anonimi, până într-o zi când Împăratul Slavei îi va decora pe toţi „drepţii dintre popoare”. Ce este scris pe plăcile acelea rămâne mărturie peste veacuri. Există însă Cartea Vieţii, unde sunt scrise numele şi faptele celor mântuiţi! ( Apocalipsa 20:15)

Cel care are autoritatea de a nota în acea Carte este Părintele Veşnic. Ce scrie sau a scris El, nimeni nu mai poate şterge!

,,Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu...” (Isaia 40:1)
,,Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalm 122:6)

ULTIMELE POSTĂRI DE PE BLOG

DRAGOSTE

NĂDEJDE

CREDINȚĂ

Adunarea Apostolică Sabateriană • Copyright 2023