Transferarea împărăţiei de la fiara a patra (Imperiul Roman), care pentru timpul ei hotărât a fost „rânduită de Dumnezeu”, la a cincea împărăţie sub Mesia, când va veni timpul ei hotărât, este descrisă de profet în aceste cuvinte:

Notițe din cartea lui Daniel

„... şi iată, cu norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului; a înaintat spre Cel Bătrân de Zile şi a fost adus înaintea Lui. I s-a dat [Cristosului – cap şi corp complet] stăpânire, slavă şi împărăţie, pentru ca toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile să-I slujească.  Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi împărăţia Lui nu va fi distrusă”.

Îngerul a interpretat aceasta astfel: „Domnia, stăpânirea şi măreţia tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Îi vor sluji şi-L vor asculta”. Daniel 7:13, 27. 

Astfel văzute lucrurile, stăpânirea pământului va fi pusă în mâinile lui Cristos de către Iehova („Cel Bătrân de Zile”), care va supune „totul sub picioarele Lui” (1 Corinteni 15:27). Întronat astfel peste Împărăţia lui Dumnezeu, El trebuie să domnească până când va fi reprimat toată autoritatea şi puterea care este în conflict cu voinţa şi legea lui Iehova.

Pentru realizarea acestei misiuni mari, întâi este necesară răsturnarea acestor guvernăminte ale neamurilor, deoarece „împărăţiile acestei lumi”, ca şi „prinţul acestei lumi”, nu se vor preda paşnic, ci trebuie restrânse şi reţinute cu forţa.

Şi astfel este scris:

„... ca să lege pe împăraţii lor cu lanţuri şi pe mai-marii lor cu obezi de fier, ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Săi”. Psalmul 149:8, 9. 

Când astfel privim guvernămintele prezente, din punctul de vedere al Domnului nostru şi al profetului Daniel, şi ne dăm seama de caracterul lor feroce, distructiv, sălbatic şi egoist de fiară, inimile noastre tânjesc după sfârşitul guvernămintelor neamurilor şi cu bucurie aşteaptă mult acel timp binecuvântat, când învingătorii veacului prezent vor fi întronaţi împreună cu Capul lor pentru a conduce, a binecuvânta şi a restabili creaţia care geme.

Cu siguranţă că toţi copiii lui Dumnezeu se pot ruga din toată inima împreună cu Domnul lor: „VIE ÎMPĂRĂŢIA TA, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”.

Ştiind că acesta este scopul lui Dumnezeu, nici Isus nici apostolii nu s-au opus în nici un fel conducătorilor pământeşti. Dimpotrivă, ei au învăţat Biserica să se supună acestor autorităţi, chiar dacă au suferit adesea prin abuzul lor de putere.

Ei au învăţat Biserica să se supună legilor şi să respecte pe cei în autoritate datorită funcţiei lor, chiar dacă ei personal nu erau vrednici de stimă; să-şi plătească taxele stabilite, şi, dacă nu veneau în conflict cu legile lui Dumnezeu (Faptele 4:19; 5:29), să nu opună rezistenţă la nici o lege stabilită (Romani 13:1-7; Matei 22:21). Domnul Isus, apostolii şi Biserica timpurie s-au supus toţi legii, deşi au fost separaţi de guvernele acestei lumi şi n-au luat deloc parte la ele. 

Deşi puterile care sunt, guvernămintele acestei lumi, au fost orânduite sau aranjate de Dumnezeu pentru ca omenirea să poată câştiga sub ele experienţa necesară, totuşi Biserica, cei consacraţi care aspiră la funcţie în Împărăţia viitoare a lui Dumnezeu, nu trebuie nici să tânjească după onorurile şi retribuţiile funcţiei în împărăţiile acestei lumi, nici să se opună acestor puteri.

Ei sunt cetăţeni şi moştenitori ai împărăţiei cereşti (Efeseni 2:19), şi, ca atare, ei trebuie să pretindă numai acele drepturi şi privilegii, sub împărăţiile acestei lumi, care sunt acordate străinilor.Misiunea lor nu este să ajute lumea să-şi îmbunătăţească starea prezentă, nici să se amestece în afacerile ei în prezent.

A încerca să facă astfel, ar fi doar eforturi inutile, deoarece mersul lumii şi sfârşitul ei sunt ambele clar definite în Scripturi şi sunt sub controlul deplin al Celui care la timpul Săune va da împărăţia. Acum influenţa Bisericii adevărate este şi a fost întotdeauna mică – atât de mică încât practic nu are importanţă din punct de vedere politic; dar oricât de mare ar putea să apară, noi trebuie să urmăm exemplul şi învăţătura Domnului nostru şi a apostolilor.

Ştiind că scopul lui Dumnezeu este să lase lumea să-şi încerce pe deplin capacitatea de a se guverna, Biserica adevărată nu trebuie să fie din lume, deşi este în ea. Sfinţii pot influenţa lumea numai prin faptul că se separă de ea, prin faptul că lasă lumina lor să strălucească, şi astfel prin vieţile lor spiritul adevărului MUSTRĂ lumea. 

Astfel – supunându-se paşnic şi ordonat, lăudând fiecare lege dreaptă, mustrând nelegiuirea şi păcatul, aratând înainte spre Împărăţia promisă a lui Dumnezeu şi spre binecuvântările care se aşteaptă sub ea, şi nu prin metoda adoptată obişnuit, de amestec în politică şi uneltire cu lumea pentru putere, fiind astfel atraşi în războaie, în păcate şi în degradarea generală – astfel deci, în glorioasă castitate, Mireasa în perspectivă a Prinţului Păcii trebuie să fie o putere pentru bine, ca reprezentanta Domnului ei în lume. 

Biserica lui Dumnezeu trebuie să acorde toată atenţia şi efortul pentru propovăduirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru înaintarea intereselor acelei Împărăţii conform planului prezentat în Scripturi. Dacă va face aceasta cu credincioşie, ea nu va avea nici timp, nici dispoziţie de a se ocupa de politica guvernelor prezente.

Domnul n-a avut timp pentru ea; apostolii n-au avut timp pentru ea; şi nu are nici unul dintre sfinţii care le urmează exemplul.

Scris de Corneliu Buhai

ULTIMELE POSTĂRI DE PE BLOG

DRAGOSTE

NĂDEJDE

CREDINȚĂ

Adunarea Apostolică Sabateriană • Copyright 2023