“Roada Duhului, dimpotrivă, este: ... pacea” (Galateni 5:22)

Duhul Sfânt trebuie să rodească în noi, iar una dintre roadele sale este pacea. Domnul Isus Hristos spunea:

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.” (Ioan 14,27).

Astfel această pace pe care o dă Duhul este diferită de cea a lumii şi ne bucurăm de pace doar în părtăşie cu Isus. Pacea ne face să ne simţim în siguranţă. Întâietate trebuie să aibă pacea în inima noastră şi numai apoi vom putea avea pace in relaţiile noastre cu fraţii şi în societate.

Pentru aceasta, mai întâi trebuie să învăţăm să murim faţă de noi înşine şi să găsim pace în Mesia. În Galateni 2:20 apostolul Pavel ne dă un exemplu: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”.

Prin răstignirea împreună cu Hristos noi murim faţă de noi înşine, iar Mesia trăieşte în noi şi găsim pacea divină. În Romani 5:1 ne spune: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”.

Gândul prezentat aici de apostol este că pacea reprezintă un rod pe care Dumnezeu îl dă tuturor acelora care au devenit neprihăniţi prin Isus.

Înainte de a fi socotiţi neprihăniţi eram duşmani ai lui Dumnezeu, alergam la plăcerile lumii, nu luam în considerare întunericul şi bezna acestei lumi în care vieţuiam, trăiam ca şi cum Dumnezeu nu ar fi existat.

Dar chiar dacă, fiind oameni păcătoşi și poate nu eram conştienţi de acest fapt, sentimentul de vinovăţie apăsa asupra noastră şi nu aveam pacea care ne putea face fericiţi. Dacă medităm la textul din Matei 11:28-29 vedem chemarea Mântuitorului la odihna sufletească, paceanoastră lăuntrică:

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.

Acest pasaj arată că odihna pentru sufletele noastre, pacea dată de Duhul, este un dar divin care se primeşte gratuit, însă împreună cu jugul lui Hristos şi acceptarea Lui ca învăţător... Este interesant de observat că, dacă vrem să obţinem pacea mult dorită ca roadă a Duhului, dacă dorim odihna sufletului, este nevoie de aceste lucruri.

Unul dintre primele lucruri pe care le putem învăţa din spusele Domnului Isus este că odată cu convertirea la o viaţă nouă trecem sub jugul Său. Cu alte cuvinte, imediat după ce am fost eliberaţi de puterea întunericului şi de păcat ne aşteaptă jugul Unsului lui Dumnezeu.

Am fost eliberaţi prin El, dar apoi am fost înjugaţi cu El şi într-o parte a lui este Domnul Hristos. Şi David în Psalmul 119:165 arată că „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta” şi în Psalmul 40:8 „Legea Ta este în fundul inimii mele”.

După cum El avea Legea în adâncul inimii şi o iubea, aşa trebuie să iubim şi noi Legea lui Dumnezeu, ca să primim această pace dumnezeiască. Să nu ni se pară niciodată Legea un jug, ci să privim totdeauna la pacea multă care se revarsă din iubirea ei.

Astfel iubirea legii şi păzirea ei în fiecare zi face ca făgăduinţa păcii lui Hristos să devină realitate în viaţa noastră. Cu alte cuvinte, păcatul ne împiedică să avem pacea pe care ne-o oferă Isus iar trăirea după poruncile Celui Veşnic ne aduce pace în inimile noastre.

Astfel păzirea Legii se rezumă la două porunci: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10:27).

Păzirea acestora face ca Duhul să rodească pacea în inimile noastre.

Scris de Vasile Vartolomei

revista "Sunetul Trâmbiței", pg.6, nr. 2, 2012

ULTIMELE POSTĂRI DE PE BLOG

DRAGOSTE

NĂDEJDE

CREDINȚĂ

Adunarea Apostolică Sabateriană • Copyright 2023