“Când … va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, DOMNUL va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească.” Exodul 12:23.

Perioada Paştilor, aşa cum sunt celebrate de către evrei, se apropie — în acest an începând din 6 aprilie (15 Nisan începând de fapt miercuri 5 aprilie la ora 6 după masă).

Sângele stropirii de Paşti

Dar interesul creştinilor se centrează în special asupra junghierii mielului, care preceda această sărbătoare de Paşti. Mielul de Paşti era junghiat în a patrusprezecea zi a lunii Nisan, dată care în acest an începe miercuri 5 aprilie, la ora 6 după masă.

Ce mult regretăm că deşi milioane de creştini şi de evrei vor sărbători acest mare eveniment din istorie prin unele ceremonii formale şi într-un mod superficial, numai puţini din aceste religii discern adevărata semnificaţie a sărbătorii!

Instituirea Paştilor Dacă mintea tuturor acestora ar putea fi trezită complet în privinţa adevăratei semnificaţii a acesteia, ar începe o reînsufleţire religioasă cum n-a mai cunoscut lumea până acum.

Dar, vai! după cum spune apostolul, dumnezeul acestei lumi a orbit minţile multora; şi chiar despre unii ai căror ochi ai înţelegerii sunt parţial deschişi, Sf. Petru spune că sunt orbi şi incapabili să vadă departe, sau sunt opriţi şi incapabili să vadă lucrurile adânci ale lui Elohim în privinţa acestor ceremonii, care au fost celebrate în lume de peste 3500 de ani încoace.

Şi, apropo, chiar şi adepţii Criticii Radicale şi agnosticii în general trebuie să admită că un eveniment atât de proeminent marcat, atât de larg respectat de atâta timp, trebuie să fie bazat pe o realitate.

Trebuie să fi avut loc chiar o astfel de întâmplare în Egipt; întâii-născuţi din Egipt trebuie să fi pierit în acea plagă a zecea, iar întâii-născuţi ai Israelului trebuie să fi fost salvaţi din ea — toţi cei care au respectat porunca de a rămâne sub sânge — altfel această celebrare a evenimentului atât de răspândită ar fi inexplicabilă.

Nu trebuie să vă amintim amănuntele legate de instituire, decât că vom spune că israeliţii au fost ţinuţi într-o măsură de robie de către egipteni, iar când în providenţa Domnului a venit timpul eliberării lor, stăpânii lor au căutat în mod egoist să le menţină robia şi au refuzat să-i lase să plece spre ţara Canaanului.

În timpul anului, Domnul a trimis asupra poporului din Egipt nouă plăgi diferite, una după alta, eliberându-i de ele, când împăratul lor cerea îndurare şi făcea promisiuni pe care apoi le călca.

În cele din urmă, slujitorul Domnului, Moise, a anunţat un mare dezastru care le întrecea pe toate — că întâii-născuţi din fiecare familie a Egiptului aveau să moară într-o noapte, şi că în casa celor mai umili ţărani ca şi în casa împăratului avea să fie o mare jale, iar ca rezultat al acesteia ei aveau să fie bucuroşi în final să cedeze şi să lase pe israeliţi să plece — da, să-i îndemne să plece, şi încă în grabă — ca nu cumva Domnul să aducă în cele din urmă moarte asupra întregului popor, dacă împăratul lor continua să-şi împietrească inima şi să se împotrivească mandatului divin.

Primele trei plăgi au fost comune tuturor din Egipt, inclusiv în partea unde locuiau israeliţii. Următoarele şase plăgi au afectat numai partea ocupată de egipteni.

Ultima plagă, a zecea, a fost declarat că trebuia să fie comună pentru toată ţara Egiptului, inclusiv partea destinată israeliţilor, în afară de faptul că aceştia arătau credinţă şi ascultare prin grija de a jertfi un miel, al cărui sânge să fie stropit pe stâlpii laterali şi pe pragul de sus al uşii, şi a cărui carne să fie mâncată în aceeaşi noapte, cu ierburi amare şi cu pâine nedospită, cei care o mâncau stând în picioare cu toiagul în mână şi încinşi, gata de călătorie — cu aşteptare deplină că Domnul va lovi cu moarte pe întâiinăscuţi ai egiptenilor şi-i va face dispuşi să-i lase pe israeliţi să plece, şi cu deplină credinţă de asemenea că ei vor avea parte de aceeaşi calamitate dacă nu va fi sânge pe stâlpii şi pe pragul de sus al uşii.

Mielul de Paşti antitipic Israeliţilor li s-a poruncit să sărbătorească aceste Paşti ca primul aspect al Legii şi ca unul din cele mai mari momente comemorative ale lor ca naţiune. De fapt, aflăm că Paştele este sărbătorit de către evrei într-o anumită măsură în toate părţile lumii — chiar şi de către aceia care pretind că sunt agnostici şi necredincioşi. Ei mai au o măsură de respect pentru el ca obicei antic.

Dar nu este oare straniu că, cu mintea strălucită pe care mulţi dintre ei o au, prietenii noştri evrei nu s-au gândit niciodată că merită să cerceteze sensul acestei sărbători? De ce a fost junghiat şi mâncat mielul?

De ce a fost stropit sângele pe stâlpii uşii şi pe pragul de sus? Fiindcă aşa a poruncit Elohim, desigur; dar ce temei, motiv, scop sau lecţie a fost în spatele poruncii divine? Desigur că un Elohim raţional dă porunci raţionale şi la timpul cuvenit va vrea ca poporul Său credincios să înţeleagă semnificaţia fiecărei cerinţe.

De ce sunt evreii indiferenţi la acest subiect? De ce prejudecata le împiedică mintea? Deşi creştinismul are răspunsul la această întrebare, regretăm că majoritatea creştinilor, din cauza neglijenţei, nu sunt în stare să dea un motiv şi un temei pentru speranţa legată de această chestiune.

Dacă evreul îşi poate da seama că ziua lui de Sabat este un tip sau o preumbrire a unei Epoci viitoare de odihnă şi binecuvântare şi eliberare de trudă, întristare şi moarte, de ce nu poate el vedea că, în mod asemănător, toate aspectele instituirii Legii ritualice au fost intenţionate de către Iehova să fie preumbriri ale diferitelor binecuvântări, care vor fi acordate la timpul cuvenit?

De ce nu pot discerne toţi că mielul de Paşti a fost un tip, a reprezentat pe Mielul lui Elohim, că moartea lui a reprezentat moartea lui Ieșua, Mesia? Iar stropirea sângelui lui simbolizează, reprezintă atribuirea meritului morţii lui Ieșua întregii Case a Credinţei, clasa peste care se trece?

Binecuvântaţi sunt cei ai căror ochi ai credinţei văd că Ieșua a fost într-adevăr “Mielul lui Elohim care ridică păcatul lumii” — că anularea păcatului lumii este efectuată prin plătirea pedepsei lui Adam — că, după cum întreaga lume a pierdut favoarea lui Elohim şi a venit sub sentinţa divină a morţii, cu însoţitorii ei de necaz şi durere, a fost necesar să se facă o satisfacere a Dreptăţii înainte ca această sentinţă sau acest blestem să fie îndepărtat; şi că, prin urmare, după cum declară apostolul, Mesia a murit pentru păcatele noastre — Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Elohim.

Astfel El a deschis “o cale nouă şi vie” — o cale spre viaţă veşnică. “Cele dintâi roade” Cei care sunt familiari cu Biblia au observat că Biserica lui haMașhia este numită “Biserica celor întâi-născuţi” şi “cele dintâi roade ale creaturilor Sale” (Evr. 12:23; Iacov 1:18; Apoc. 14:4).

Aceste expresii implică faptul că sunt şi alţii în familia lui Elohim, născuţi mai târziu — roadele târzii. Creştinii par să treacă cu vederea aceste scripturi în ceea ce priveşte aplicarea lor şi au ajuns să creadă în general că numai cei care sunt din primele roade vor fi vreodată mântuiţi, că nu vor fi roade târzii.

Dar să privim la acest tip al Paştilor — să observăm că scopul lui Elohim a fost să salveze pe toţi israeliţii şi că ei ca naţiune au reprezentat pe toţi din omenire care vor veni vreodată în armonie cu Elohim şi li se va acorda viaţă veşnică în |ara Făgăduită. Să remarcăm de asemenea că au fost două paşti.

A fost unul mare, când întreaga naţiune, prin putere divină a fost eliberată în mod miraculos de către Iehova şi condusă prin canalul Mării Roşii special pregătit pentru ei prin accentuarea vânturilor şi mareelor.

Imaginea aceea, sau tipul acela, arată eliberarea finală din puterea păcatului şi a lui Satan a fiecărei creaturi care în cele din urmă va veni în acord cu Tatăl ceresc şi va dori să-i aducă închinare — nici un israelit na fost lăsat în urmă. Însă Paştele de la (trecerea peste) Marea Roşie nu este cel pe care-l discutăm noi în mod special cu această ocazie — nu este cel al cărui antitip suntem noi pe cale să-l sărbătorim.

Nu, evenimentul pe care-l sărbătorim este antitipul trecerii peste, sau cruţării întâilor-născuţi ai lui Israel. Numai întâiinăscuţi au fost în pericol, chiar dacă eliberarea tuturor a depins de salvarea întâilor-născuţi.

Aplicând aceasta în armonie cu toate Scripturile, vedem că numai Cele dintâi roade ale creaturilor Sale, Biserica întâilor-născuţi, sunt cruţaţi în prezent — trecându-se peste ei — cei care sunt sub sânge.

Vedem că restul omenirii, cei care doresc să se înroleze şi să urmeze pe marele Moise antitipic atunci când în final va conduce poporul afară din robia păcatului şi morţii, nu sunt acum în pericol — numai Întâii-născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri sunt în pericol.

“Biserica întâilor-născuţi” Întâii-născuţi — “Biserica întâilornăscuţi” — sunt cei cărora înainte de restul omenirii li s-au deschis ochii înţelegerii ca să-şi dea seama de starea lor de robie şi de nevoia lor de eliberare şi de voinţa lui Elohim de a-şi împlini faţă de ei făgăduinţele Sale bune.

Mai mult, ei sunt cei care au răspuns la harul lui Elohim, s-au consacrat Lui şi serviciului Lui, şi în schimb au fost concepuţi din nou de Spiritul sfânt. Pentru aceşti întâi-născuţi este o chestiune de viaţă şi moarte dacă rămân sau nu în Casa Credinţei — în spatele sângelui stropirii. Pentru aceştia, a ieşi din această stare ar implica o nesocotire a îndurării divine.

Ar însemna că ei au făcut în ciuda bunătăţii divine şi că, după ce s-au bucurat de partea lor din îndurarea lui Elohim aşa cum este reprezentată prin sângele Mielului, ei nau apreciat-o. Despre aceştia Scripturile declară:

“Nu mai rămâne nici o jertfă” pentru păcatele lor.

Ei trebuie să fie socotiţi ca adversari ai lui Elohim, a căror soartă a fost simbolizată prin nimicirea întâilor-născuţi ai Egiptului sau moartea prin pustie. Nu vrem să spunem că întâii-născuţi ai Egiptului care au murit în noaptea aceea şi poate vreunii din întâii-născuţi ai israeliţilor care au ieşit din casele lor contrar poruncii şi au murit din acea cauză, au mers în Moartea a Doua.

Chiar dimpotrivă, înţelegem că toate aceste lucruri au fost tipuri, figuri, ilustraţii, preumbriri ale unor lucruri de pe un plan mai înalt, şi că realităţile aparţin Bisericii lui haMașhia din timpul acestui Veac Evanghelic începând de la Cincizecime.

Dacă păcătuim cu voia după ce am primit o cunoştinţă a Adevărului, după ce am gustat Cuvântul cel bun al lui Elohim, după ce am fost făcuţi părtaşi Spiritului sfânt şi astfel membri ai Bisericii întâilor-născuţi — dacă atunci am cădea, ar fi cu neputinţă să ne reînoiască spre pocăinţă; Elohim n-ar mai avea nimic pentru noi; nesocotirea îndurării Sale ar însemna pentru noi să murim în Moartea a Doua. 2 Pet. 2:12; Iuda 12.

Din acest punct de vedere Biserica întâilor-născuţi, prin conceperea Spiritului sfânt şi prin cunoştinţa şi privilegiile mai mari de care ei se bucură în toate modurile, au o responsabilitate mai mare decât lumea, fiindcă ei sunt până acum singurii în pericol de Moartea a Doua.

Aceasta este lecţia tipului şi se aplică numai la creştini. Curând noaptea va fi trecut, dimineaţa slăvită a eliberării va fi venit şi Mașhia, antitipicul Moise, Cap şi Corp, va conduce, va elibera tot Israelul — tot poporul lui Elohim — pe toţi care, atunci când vor şti, vor fi bucuroşi să respecte, să onoreze şi să se supună voinţei lui Elohim.

Ziua Eliberării va fi tot Veacul Milenar, la încheierea căruia tot răul şi toţi răufăcătorii, simbolizaţi prin oştile Egiptului, vor fi complet distruşi în Moartea a Doua. “De câte ori” faceţi lucrul acesta Apostolul identifică în mod clar şi hotărât mielul de Paşti cu Domnul nostru Ieșua, zicând: “Mașhia Paştele nostru a fost jertfit. De aceea, să luăm parte la sărbătoare” (1 Cor. 5:7, 8).

El ne informează că toţi “avem nevoie de sângele stropirii”, nu pe casele noastre, ci pe inimile noastre (Evr. 12:24; 1 Pet. 1:2). De asemenea trebuie să mâncăm pâinea fără aluat (nefermentată, pură) a Adevărului, dacă vrem să fim tari şi pregătiţi pentru eliberare în Dimineaţa Noii Dispensaţii.

De asemenea trebuie să mâncăm Mielul, trebuie să ni-L însuşim pe Mașhia, meritul Său, valoarea care a fost în El. Astfel ne îmbrăcăm cu Mașhia, nu numai prin credinţă, ci tot mai mult, în măsura capacităţii noastre, ne îmbrăcăm cu caracterul Său şi suntem transformaţi zi de zi în chipul Său glorios în inimile noastre.

Noi trebuie să ne hrănim cu El aşa cum evreii s-au hrănit cu mielul literal. În locul ierburilor amare, care le-a crescut şi le-a ascuţit pofta, noi avem experienţe şi încercări amare, pe care Domnul ni le dă şi care ne ajută să ne dezlipim sentimentele de lucrurile pământeşti şi ne dau poftă crescută să ne hrănim din Miel şi din Pâinea nedospită a Adevărului.

De asemenea, noi trebuie să ne amintim că aici n-avem o cetate stabilă, ci, ca peregrini, străini, călători, cu toiagul în mână, încinşi pentru călătorie, suntem în drum spre Canaanul ceresc şi spre toate lucrurile glorioase pe care Tatăl le are în păstrare pentru Biserica întâilor-născuţi, în asociere cu Răscumpărătorul lor ca împăraţi şi preoţi pentru Elohim.

Domnul nostru Ieșua de asemenea S-a identificat pe deplin cu mielul de Paşti. În seara când a fost vândut şi chiar înaintea răstignirii, El a adunat pe ucenici în odaia de sus, zicând: “Am dorit mult să mănânc Paştile acestea cu voi înainte de a suferi”. A fost necesar ca ei în calitate de evrei să sărbătorească Cina de Paşti în acea noapte — salvarea întâiului­născut tipic de “prinţul acestei lumi” tipic.

Dar de îndată ce au fost îndeplinite cerinţele tipului, Domnul nostru a instituit o Comemorare nouă pe temelia veche, zicând: “Ori de câte ori veţi” face lucrul acesta (veţi Comemora Paştile - moartea Lui) “să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea” (1 Cor. 11:24, 25).

Vecinii voştri evrei, ai căror ochi pentru înţelegere n-au fost încă deschişi, nu vor aprecia chestiunea în sensul ei antitipic adevărat, dar voi, care Mă recunoaşteţi ca Mielul lui Elohim, junghiat în planul lui Elohim de la întemeierea lumii — care recunoaşteţi că sunt pe cale de a-Mi da viaţa ca Preţul de Răscumpărare a lumii — veţi recunoaşte acest anotimp al Paştilor cu o semnificaţie specială şi sacră pe care alţii n-o pot aprecia.

Ca atare voi nu veţi mai sărbători tipul, ci veţi sărbători Antitipul, căci Eu sunt aproape de moarte ca Mielul lui Elohim, şi astfel să dau sângele stropirii pentru Biserica întâilor-născuţi şi hrană adevărată pentru întreaga Casă a Credinţei.

"Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi”

Faptul că urmaşii Domnului nu mai trebuie să se adune cum făceau evreii înainte, ca să mănânce cina de Paşti din mielul literal pentru comemorarea eliberării din Egipt, este arătat de Domnul nostru prin alegerea simbolurilor noi — “pâinea nedospită” şi “rodul viţei” — ca să-L reprezinte pe El ca fiind Mielul.

De atunci încolo urmaşii Săi, în acord cu porunca Sa, au sărbătorit de fiecare dată moartea Sa ca Mielul lor de Paşti, până după ce apostolii au adormit în moarte şi o mare depărtare de credinţă a încurcat mintea creştinătăţii nominale, producând epoca cunoscută ca Veacurile Întunecate.

Chiar şi în timpul Veacurilor Întunecate a persistat învăţătura că Mașhia a fost Mielul de Paşti antitipic, chiar dacă semnificația celebrării morţii Sale prin Cina de Paşti pe care a instituit-o Ieșua n-a mai fost respectată. Aceasta a fost înlocuită cu acea blasfemie îngrozitoare, care a înşelat şi a încurcat atâtea milioane din creştinătate — Liturghia — introdusă de romanocatolicism.

În Scripturi aceasta este numită “urâciunea pustiirii”, din cauza influenţei dezastruoase pe care a avut-o asupra credinţei şi practicii poporului Domnului. Deşi protestanţii în general au respins Liturghia, ca fiind cu totul contrară învăţăturilor lui Ieșua şi ale apostolilor, totuşi practicile protestanţilor sunt încă mult influenţate de acea eroare îngrozitoare, de care ei au scăpat numai parţial.

Liturghia nu este Euharistul Mulţi protestanţi vor întreba cu inocenţă: Nu este Liturghia numai Euharistul, Cina Domnului, sub alt nume? O, nu! răspundem noi — este cu totul diferită! Cina Domnului sărbătoreşte moartea lui haMașhia îndeplinită la Calvar.

Liturghia reprezintă un nou sacrificiu pentru păcate, făcut de fiecare dată când se face Liturghia. Prietenii noştri romanocatolici cred că atunci când preotul binecuvântează pâinea, aceasta devine corpul real al lui Mașhia în mâinile sale, cu scopul de a-L sacrifica din nou.

Marea Liturghie este o sacrificare specială a lui Mașhia pentru un anumit păcat al unei anumite persoane.

Mica Liturghie este o sacrificare a lui Mașhia pentru păcatele generale ale unei adunări. Romanocatolicii pretind că ei cred în meritul sacrificiului lui Mașhia la Calvar — că acesta a acoperit păcatul originar, păcatele generale trecute; dar ei pretind şi că păcatele zilnice, neajunsurile, greşelile fiecărei persoane, cer să fie curăţate din când în când prin noi sacrificări ale lui haMașhia.

Astfel, din punctul lor de vedere, aşa cum este reprezentat prin Liturghie şi cum este practicat de romano-catolici, grecocatolici şi de cei din Biserica Sacerdotală Episcopală, Mașhia este sacrificat din nou în toată lumea în fiecare zi.

În Scripturi aceasta este numită “urâciune” în ochii lui Elohim, fiindcă nesocoteşte, nimiceşte faptul aşa cum este declarat în Biblie, că haMașhia nu mai moare, că “printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna” pe cei care vin la Tatăl prin El.

Rom. 6:9; Evr. 10:14. Se va vedea uşor că repetarea sacrificiilor reprezentate prin Liturghie are efectul anulării sau minimalizării valorii marelui Sacrificiu de la Calvar, reprezentat prin Paşti şi prin Cina Comemorativă.

Cum am putea aştepta ca acei care au ajuns să caute în mod special anularea păcatelor lor prin Liturghie, să privească în urmă la Paştele antitipic cu o preocupare atât de adâncă şi cu o apreciere atât de înaltă ca şi cum ar fi fost învăţaţi altfel?

Prin urmare, în timp ce celebrarea Vinerii Mari a continuat, celebrarea Cinei Comemorative a căzut în uitare cu mult înainte. De câte ori voi, ucenicii Mei, celebraţi această ocazie, faceţi-o în amintirea Mea — nu în amintirea mielului literal şi a eliberării tipice din Egiptul tipic şi din robia lui prin cruţarea întâilor-născuţi tipici.

Scris de Corneliu Buhai

ULTIMELE POSTĂRI DE PE BLOG

DRAGOSTE

NĂDEJDE

CREDINȚĂ

Adunarea Apostolică Sabateriană • Copyright 2023